Serviciul de Ambulanţă Judeţean Buzău a primit în dotare încă două noi autospeciale de la Ministerul Sănătăţii.
Noile ambulanţe vor fi deservite de echipaje formate dintr-un asistent medical şi un ambulanţier, fără medic.
Prin adăugarea noilor autospeciale, parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Judeţean a ajuns la un total de 43 de maşini.
Serviciul de ambulanţă buzoian dispune de 8 substaţii în localităţile mai mari din judeţ. Una dintre cele 2 maşini va ajunge la Mihăileşti, iar cealaltă va rămâne în Buzău.
Cele mai vechi ambulanţe din judeţ sunt din 2008 şi au adunat sute de mii de kilometri la bord.


