Publicat la: 18.01.2017. 19:07 / 873 views

DOMUL EROILOR. MONUMENTUL VA FI REABILITAT DE PRIMĂRIE

De mai mulţi ani s-a pus problema reabilitării Domului din Cimitirul Eroilor. Deşi nu este înscrisă pe lista monumentelor istorice, construcţia, reprezentativă pentru oraşul nostru, adăposteşte un osuar al ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Anul acesta, Primăria şi-a propus să reabiliteze monumentul, aflat într-o avansată stare de degradare.

eroilor 1Ca urmare a sesizărilor repetate ale Campus Tv, Domul Eroilor din cimitirul buzoian cu acelaşi nume a fost împrejmuit cu un gard de plasă metalică, pentru că este considerat un pericol public. Din păcate, ca urmare a indolenţei unor funcţionari ai Primăriei, mulţi ani s-a crezut că acesta este monument istoric şi că necesita un tratament deosebit, destul de costisitor.

Din acest motiv, s-a preferat să nu se facă nimic. Doar datorită insistenţelor reporterilor de la CampusTv, a fost ridicată o îngrăditură din plasă metalică, pentru a-i proteja pe trecatori în cazul prăbuşirii construcţiei.

Vestile bune vin de la actualul primar, Constantin Toma.

Construcţia din Cimitirul Eroilor este atât de măcinată de ani şi de fenomenele naturii încât se mai ţine doar „într-o doagă” şi riscă să se prăbuşească în orice moment.

Din acest motiv nu se mai desfăşoară acolo nici ceremonia de Ziua Eroilor Neamului, când, în jurul catafalcului care adăposteşte osuarul celor 7.867 de ostaşi români, erau depuse coroane şi jerbe de flori. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!