Pregătirile pentru 1 decembrie sunt în toi. Se vor deschide Târgul de Crăciun și Orășelul Copiilor și va fi aprins iluminatul de Sărbători. Se caută în continuare un brad falnic, donat de un buzoian pentru a fi montat și împodobit în Piața Daciei.
Vrem, nu vrem, se apropie 1 decembrie, zi în care sunt programate mai multe evenimente importante pe care Primăria are îndatorirea să le pregătească temeinic.
Pregătirile pentru deschiderea Târgului de Crăciun, a Orășelului Copiilor și aprinderea iluminatului festiv se numără printre prioritățile edililor buzoieni.
La sfârșitul lunii trecute, consilierii municipali au aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Târgului de Crăciun, care urmează să fie pus în aplicare de Societatea Comercială „Piețe Târguri și Oboare”
Vor trebui să fie montați și cei doi brazi de Crăciun, unul în fața Primăriei iar celălalt lângă Obeliscul din Parcul Crâng.
Dacă bradul pentru Târgul de Crăciun se poate spune că a fost selectat, pentru Piața Daciei încă se mai caută un exemplar mai înalt și cu cetina bogată.
În fiecare an Primăria solicită buzoienilor să doneze un brad din gospodăria proprie pentru Sărbătorile de Iarnă.
Cei care doresc să facă un cadou de Crăciun comunității se pot adresa direct viceprimarului Ionuț Apostu, care încă de la primul său mandat se străduiește să descopere cei mai frumoși pomi de iarnă pentru oraș.
In Piata Daciei poate fi plantat un brad.