Doar egal, cu Viitorul Pandurii. FC Buzău n-a reușit să prelungească seria succeselor

Doar egal, cu Viitorul Pandurii. FC Buzău n-a reușit să prelungească seria succeselor

După cinci victorii consecutive în campionat, FC Buzău pornea ca favorită, cel puțin prin prisma formei și a poziției din clasament, în partida cu Viitorul Pandurii. Oaspeții au demonstrat, însă, repede că nu au venit în Crâng să facă simplă figurație, după ce au deschis scorul în minutul 3: Gabriel Dodoi a reluat în plasă după o respingere a lui Stoian.

Buzăul a revenit repede în joc, și-a creat câteva ocazii importante, reușind să egaleze din penalty, în minutul 25. Cristian Ciobanu a transformat după ce oaspeții fuseseră sancționați pentru un henț comis în careul de 16 metri. Trupa lui Pustai a continuat să domine, a trecut pe lângă golul doi în câteva rânduri, lovind inclusiv transversala porții apărată de Eftime.

Planul de joc al lui Cristi Pustai s-a dat peste cap cu două minute înainte de pauză, în momentul în care Vârtej a văzut al doilea cartonaș galben. Stopperul buzoian fusese avertizat doar cu câteva minute înainte.

Actul secund s-a derulat după cu totul alt scenariu. Oaspeții, beneficiind de omul în plus, au încercat din răsputeri să plece cu toate punctele din Crâng. Pentru gazde Relu Stoian a devenit omul meciului, după câteva parade in-extremis, goalkeeperul fiind, de altfel, aplaudat la scenă deschisă de asistență. La polul opus și Buzăul putea înscrie, dar șuturile atacanților lui Cristi Pustai su lovit, de fiecare dată, fundașii adverși.

La final, un 1 la 1 care poate fi considerat mulțumitor, având în vedere că Buzăul a evoluat o repriză întreagă în 10 oameni. Mai mult, zilele trecute, doisprezece componenți ai lotului au suferit de indigestie, Pustai gândindu-se serios chiar la o eventuală amânare a partidei. Grație punctului obținut, echipa locală rămâne în cărți pentru play-off,

Etapa viitoare, Ekollo și compania se deplasează la Brăila, pentru partida cu Dacia Unirea. Partida se va disputa pe 16 octombrie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și