DISCRIMINARE PE BULEVARD

DISCRIMINARE PE BULEVARD

S-AU MODERNIZAT BĂNCILE DOAR PE O PARTE.

bancaBuzoienii care locuiesc în cartierul Crâng s-au bucurat anul trecut, atunci când, după foarte mulţi ani, trotuarele au fost reasfaltate. Au fost montate şi borduri noi iar băncile au fost şi ele înlocuite.

Dar nu în totalitate, ci doar cele care mărginesc trotuarul de pe partea cu Consiliul Judeţean.

Cele de vis-a-vis n-au fost băgate în seamă şi s-au afundate în pământ. În jurul lor s-au format adâncituri care se umplu cu apă, ori de câte ori plouă.

Cei de pe partea cu Consiliul Judeţean sunt mulţumiţi că au bănci cu confort sporit iar cei de peste drum se uită cu invidie peste drum. Astfel a încolţit ideea că la mijloc e ceva în neregulă.

Afara este încă frig şi buzoienii se plimbă mai puţin pe bulevard. Doar cei mai în vârstă ies să mai ia o gură de aer curat. Din când în când, obosesc şi trebuie să se odihnească. Pentru asta au fost construite băncile. Dar nu şi pentru a sta cu picioarele în apă sau în noroi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și