DIRECTORUL ŞPĂGAR DE LA LICEUL DIN VERNEŞTI, TRIMIS ÎN JUDECATĂ ÎMPREUNĂ CU ALTE TREI PERSOANE. PLÂNGEREA I-A APARŢINUT CÂNTĂREŢULUI VALENTIN GHENCEA

DIRECTORUL ŞPĂGAR DE LA LICEUL DIN VERNEŞTI, TRIMIS ÎN JUDECATĂ ÎMPREUNĂ CU ALTE TREI PERSOANE. PLÂNGEREA I-A APARŢINUT CÂNTĂREŢULUI VALENTIN GHENCEA

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Miriţescu Viorel., Milea Mărioara, Stoicescu Adrian şi Stoicescu Marian,  cercetaţi  pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, loviri şi alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal.

VALENTIN GHENCEAPrin rechizitoriul din 23.03.2015 a fost sesizată instanţa competentă să judece cauza pe fond – Tribunalul Buzău. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost trimişi in judecată, in fapt reţinându-se următoarele:

                   În cursul anului 2013 inculpatul Miriţescu Viorel , la acea dată director la Liceul Tehnologic din comuna Verneşti, a primit, printr-un intermediar, o sumă de bani de la o persoană fizică pentru efectuarea de intervenţii in scopul promovării de către acea persoană a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013.

De asemenea, a primit de la o altă persoană fizică o sumă de bani pentru a-i facilita promovarea probei de matematică la examenul de bacalaureat din aceeaşi sesiune, august-septembrie 2013. În luna noiembrie 2014, inculpatul Miriţescu Viorel a exercitat violenţe fizice asupra persoanei fizice care îi remisese suma de bani prin intermediar, producându-i leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale, impiedicând-o totodată să părăsească incinta locaţiei în care se afla.

                   În luna august 2014, inculpata Milea Mărioara, secretar şef la o instituţie de învăţământ din municipiul Buzău, a pretins şi primit o sumă de bani de la unul din candidaţi, pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării probei la disciplina de limba şi literatura română a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.

                   Inculpatul Stoicescu Marian a pretins, in anul 2013, o sumă de bani de la aceeaşi persoană fizică – candidat la susţinerea examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013, susţinând că va interveni prin inculpatul Miriţescu Viorel, care ar avea influenţă asupra profesorilor corectori, pentru promovarea probelor, iar inculpatul Stoicescu Adrian a remis inculpatului Miriţescu Viorel suma de bani primită de la acel candidat, în scopul efectuării intervenţiei pentru promovarea examenului. În acelaşi mod, inculpatul Stoicescu Adrian a primit de la un alt candidat o sumă de bani, lăsând să se înţeleagă că poate interveni pentru obţinerea unei note de promovare la disciplina matematică de la examenul de  bacalaureat din aceeaşi sesiune.

                   Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpaţii s-au prevalat de influenţa asupra unor funcţionari şi cadre didactice din învăţământ şi că au dat dovada de un mod de operare complex.

                   În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău şi de suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

                   Facem precizarea că faptele inculpaţilor urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 C.pr.penală referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și