RER SUD va efectua etapa a III-a de dezinsecție la Buzău, de data aceasta în parcurile mai mari sau mai mici din oraș. Acțiunea trebuia să se desfășoare la începutul lunii iulie dar a fost amânată pentru 14 și 15 iulie din cauza vremii nefavorabile.. Trecătorii sunt sfătuiți să evite zonele de lucru și să nu ia contact cu substanța folosită de lucrătorii de la societatea care se ocupă de salubrizarea orașului.
Astăzi și mâine, 14 și 15 iulie, între orele 4 și 6 dimineața, societatea care se ocupă de salubrizarea orașului efectuează o operațiune de dezinsecție în parcurile de pe teritoriul Municipiului Buzău.
Cea de-a treia etapă de dezinsecție din acest an ar fi trebuit să se desfășoare la începutul lunii iulie dar a fost amânată din motive obiective.
Va fi o acțiune la sol, deoarece unii dintre buzoieni au solicitat oprirea procedurilor de aviotratament considerând că sunt dăunătoare naturii.
În intervalul de timp specificat în anunțul adus la cunoștința locuitorilor orașului de Primărie, este recomandat ca cetățenii să nu tranziteze zonele aflate în lucru sau să staționeze în apropierea lucrătorilor care pulverizează insecticidul.
De asemenea este recomandat să se evite contactul direct cu substanța pulverizată pentru a fi prevenite eventualele iritații.
Mamele care ies la plimbare sau la cumpărături împreună cu copii în cărucioare sunt sfătuite să acopere căruciorul de îndată ce ajung în apropierea utilajelor sau să aleagă un traseu unde nu sunt împrăștiate substanțele pentru dezinsecție.
Substanța folosită ca și altădată este Flytrin-ul care are avizul Ministerului Sănătății și deține și Fișa Tehnică de Securitate.
Anul trecut, în perioada dezinsecțiilor din aer au fost descoperite câteva rățuște fără viață pe Heleșteul din Crâng și s-a bănuit că acestea ar fi murit din cauza substanțelor împrăștiate din avion peste parc.
Primăria a preferat să renunțe la procedeu pentru a-i liniști pe iubitorii de animale și nu numai. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă lucrările vor fi decalate din nou și noul termen va fi comunicat public



