DEZBATERI PE BUGET. CUM VOR FI CHELTUIŢI BANII PUBLICI ANUL ACESTA

DEZBATERI PE BUGET. CUM VOR FI CHELTUIŢI BANII PUBLICI ANUL ACESTA

Proiectul bugetului local al Municipiului Buzău pe anul 2017 a fost postat pe pagina de internet a Primăriei. Buzoienii pot vedea care sunt obiectivele pentru care au fost alocate fonduri proprii anul acesta. Suma alocată pentru investiţii constituie un record pentru primăria Buzău.

toma sincronProiectul pentru bugetul local al Municipiului a fost finalizat şi va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa de consiliu din această lună.

Zece milioane de euro au fost destinate pentru investiţii anul acesta, ceea ce înseamnă un adevărat record pentru Primăria Buzău.

Cea mai mare parte din banii pentru investiţii este destinată pentru reabilitarea a 56 de străzi din oraş, care figurează ca neasfaltate.

Un alt proiect de mare anvergură se referă la transformarea şi modernizarea porţii de intrare în oraş dinspre Ploieşti.

Toată zona va fi schimbată şi modernizată, începând cu asfaltarea carosabilului şi a trotuarelor, iluminatul public va fi, la rândul lui, modernizat iar cablurile vor fi coborâte de pe stâlpi şi îngropate.

Pentru a se fluidiza traficul rutier în zona celor două mari centre comerciale aflate în construcţie şi la intersecţiile mari din Bariera Ploieşti şi de la pasarelă, vor fi construite sensuri giratorii.

În premieră, toată această zonă va fi amenajată cu ajutorul arhitecţilor peisagişti, vor fi sădite soiuri de plante şi arbuşti care sunt verzi şi iarna şi care vor fi irigaţi din puţuri forate.

În buget sunt prevăzute şi 3,7 milioane euro pentru noi proiecte tehnice de dezvoltare a oraşului, proiecte prin care pot fi accesate fonduri europene.

Anul acesta, bugetul primăriei va fi apropiat ca mărime de bugetul de anul trecut, adică aproximativ 66 de milioane de euro. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…