DETECTORUL DE MINCIUNI, DOSAR LA PARCHETUL GENERAL. SURSE I.P.J.: N-AU FOST GASITE NEREGULI LA POLIGRAF

DETECTORUL DE MINCIUNI, DOSAR LA PARCHETUL GENERAL. SURSE I.P.J.: N-AU FOST GASITE NEREGULI LA POLIGRAF

Ancheta I.G.P.R. privind poligraful din dotarea Poliţiei buzoiene s-a finalizat prin decizia de a se deschide un dosar penal, care va intra în atenţia Parchetului General. Surse din cadrul IPJ ne-au precizat, însă, că acest demers nu ar fi ca urmare a unor nereguli descoperite. Luna trecută, în spaţiul public, au apărut acuzaţii potrivit cărora anumite dosare ar fi fost măsluite cu ajutorul detectorului de minciuni de la Buzău.

detector-de-minciuni siteÎn urmă cu o lună, poligraful I.P.J. a devenit subiect de scandal naţional, după ce un parlamentar de Prahova a acuzat că aparatul învechit de la Buzău ar fi servit procurorilor anticorupţie ploieşteni la falsificarea unor probe.  Ministrul de Interne a trimis ofiţerii I.G.P.R. în anchetă la Buzău. Tot la acea vreme, comandantul I.P.J. declara că a dispus o cercetare internă, imediat după informaţiile apărute în presă.

Surse din cadrul I.P.J. ne-au precizat că, în urma anchetei interne, nu au fost descoperite nereguli cu privire la utilizarea aparatului sau la soluţiile date în baza testărilor poligraf. Între timp, şeful Poliţiei Române, chestorul principal Cătălin Ioniţă, a declarat că se va deschide un dosar penal la Parchetul General. Demersul, însă, ar putea avea legătură cu încercarea ofiţerilor de la Bucureşti de a temporiza un verdict oficial.

La momentul izbucnirii scandalului, conducerea I.P.J. Buzău preciza că, în perioada 2014 – 2017, au fost efectuate 91 de testări cu poligraful din dotare, iar rezultatele nu au fost contestate în niciunul dintre aceste cazuri. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și