DESPRE NATURĂ, ÎN NATURĂ. ACTIVITATE PREȘCOLARĂ ÎN AER LIBER

DESPRE NATURĂ, ÎN NATURĂ. ACTIVITATE PREȘCOLARĂ ÎN AER LIBER

Școala în aer liber, un proiect al Municipalității, a început să fie folosită deja. Chiar dacă mai este aproape o lună până la începerea anului școlar, prichindeii de la ”Gărgărița” au avut astăzi lecție în mijlocul naturii. Până la 14 septembrie, alte astfel de clase vor fi amenajate și în parcurile Crâng și Marghiloman.

scoala parc 1 scoala parc 4

Școala în aer liber a început deja, chiar dacă noul an școlar nu a început inca.

Primii care au inaugurat-o și care au fost extrem de bucuroși că se află în mijlocul naturii au fost preșcolarii.

Pentru astăzi, copiii au avut de lipit frunze naturale pe copaci desenați, misiune pe care au îndeplinit-o cu mult entuziasm.

Nu se putea ca jocurile colorate desenate pe asfalt să nu atragă atenția prichindeilor, care nu au scăpat ocazia să le testeze în premieră.

Odată cu începerea noului an școlar, clasele în aer liber vor fi funcționale în totalitate și vor fi puse la dispoziția preșcolarilor și a elevilor de gimnaziu.

Școala în aer liber va fi extinsă și în parcurile Crâng și Marghiloman. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și