Publicat la: 27.08.2019. 18:13 / 252 views

DERBY LOCAL, MÂINE, DE LA 17:30. METALUL ȘI GLORIA SE ÎNTÂLNESC ÎN CUPA ROMÂNIEI

Ce nu s-a intamplat in 50 de ani, devine real in doar doua sezoane. Gloria si Metalul sunt din nou fata in fata ca adversare, intr-un meci de Cupa Romaniei, dupa ce, anul trecut, s-au intalnit de doua ori, in Liga a III-a. Partida se va disputa de la 17.30, pe Arena Cornel Negoescu.

fotbal gloriaGloria și Metalul, din nou adversare, după ce anul trecut s-au duelat pentru prima data într-o competiție patronată de FRF, în Liga a III-a. Mâine, cele două grupări vecine se vor întâlni de la ora 17.30, într-un meci contând de data aceasta pentru Cupa României, pe Arena Cornel Negoescu.

Ambele echipe trec printr-o perioadă bună, Gloria cu un început de sezon fulminant în eșalonul secund iar Metalul cu un debut excelent, 5 la 0 cu Dacia Unirea Brăila.

Cel mai probabil, Ilie Stan va menaja mare parte dintre fotbaliștii care au făcut deplasarea la Târgu Mureș, pentru meciul cu Universitatea. În cealaltă tabără, Vali Stan a declarat că elevii săi vor încerca din răsputeri să le facă viața cât mai grea vecinilor de la nord.

La partida de mâine, accesul în tribunele stadionului va fi liber. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!