Primăria vine în ajutorul buzoienilor pentru colectarea deşeurilor voluminoase. Societatea de salubrizare le va ridica de la domiciliile acestora, în urma unei programări telefonice. În viitor, un depozit pentru astfel de deşeuri voluminoase va fi amenajat în municipiu.
Dacă în oraşul nostru sunt create condiţii decente pentru colectarea deşeurilor menajere şi a celor reciclabile de la populaţie, există încă o problemă care este în curs de a fi rezolvată.
Este vorba despre deşeurile voluminoase, pentru care Primăria a găsit o soluţie.
Primăria vine în ajutorul buzoienilor care vor să scape de obiectele voluminoase nefolositoare din gospodărie.
Locuitorii municipiului, care nu au posibilitatea de a-şi transporta singuri deşeurile voluminoase pentru a le preda gratuit la depozitul amenajat la staţia de sortare RER Sud, pot apela la o a doua soluţie.
Se pot programa la numărul de telefon 0730.970.911, unde vor stabili împreună cu societatea de salubrizare data la care vor fi ridicate deşeurile de la domiciliu. (Corneliu Floriceanu)


