DEMISIA A ȚINUT DOAR 24 DE ORE. MANAGERUL DANIELESCU, SUPĂRAT PE MINISTRUL SĂNĂTĂȚII

DEMISIA A ȚINUT DOAR 24 DE ORE. MANAGERUL DANIELESCU, SUPĂRAT PE MINISTRUL SĂNĂTĂȚII

Managerul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, și-a dat demisia din funcție, după vizita de duminică după-amiază a ministrului Sănătății la unitatea medicală suport de Covid-19. La câteva ore, însă, Danielescu a revenit asupra deciziei și a anunțat că rămâne la conducerea spitalului.

Adrian Danielescu manager Sp Rm SaratÎntr-un comunicat de presă transmis astăzi, managerul unității din Râmnicu Sărat a precizat că a decis să renunțe la funcție pentru că ministrul Sănătății nu l-a chemat la o discuție atunci când Nelu Tătaru a fost în vizită la spital. Danielescu a considerat că ignorarea sa a fost o lipsă de apreciere a activității manageriale, astfel că și-a depus demisia.

Ieri, directorul demisionar a avut mai multe discuții cu șefii de secție, declarând că i s-a cerut să revină asupra deciziei, ceea ce s-a și întâmplat.

Reamintim că, duminică, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a efectuat o vizită fulger la unitatea suport de Covid-19 desemnată la nivelul județului Buzău. Prezența ministrului a venit într-un context în care unitatea râmniceană se confruntă cu un număr mare de internări și, implicit, în imposibilitatea pentru moment de a se redeschide și pentru alte servicii medicale, așa cum au solicitat autoritățile locale, dar și corpul medical al spitalului. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și