Va fi un “Decembrie Magic”, spun reprezentanții Consiliul Județean Buzău, care au anunțat evenimentele ce vor fi organizate luna viitoare, începând cu Ziua Națională până la Crăciun. Spectacole de teatru și cadouri pentru copii, concerte și un târg de sărbători, mai multe întâlniri cu Moș Crăciun. Sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de Consiliul Județean.
Consiliul Județean Buzău a ales ca, anul acesta, de 1 Decembrie, să ofere o masă tradițională pentru aproape o mie de bătrâni din aziluri și pentru persoanele cu handicap instituționalizate. Buzoienii simpli nu vor mai avea parte de o masă tradițională în Crâng, dar vor primi cocarde și stegulețe de la Consiliul Județean.
În seara Zilei Naționale a României, va fi aprins iluminatul festiv din parcul Centrului Muzeal “I.C. Brătianu”, la tunelul din fața Consiliului Județean Buzău și la cel de la Muzeul Județean.
În seara zilei de 5 decembrie, în parcul din Stațiunea Sărata Monteoru, copiii vor primi cadouri de la Moș Nicolae, apoi vor putea admira un foc de artificii.
În ziua de Moș Nicolae, copiii vor fi așteptați la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, unde vor putea urmări spectacolul de teatru ”Punguța cu doi bani”, dar vor avea parte și de cadouri. Înscrierile pentru spectacol se fac la sediul Teatrului George Ciprian, în limita locurilor disponibile.
În perioada 1 – 23 decembrie, în parcul din curtea Centrului Muzeal “I.C. Brătianu”, va fi organizat un Târg de Crăciun de unde buzoienii pot achiziționa produse specifice sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, în perioada 19 – 22 decembrie, între orele 09:00 – 12:00, magia ajunge din nou la Muzeul Județean Buzău, unde prichindeii vor putea lua Micul dejun cu Moș Crăciun. Înscrierile se realizează la sediul Muzeului, în limita locurilor disponibile.
Anul acesta, Moș Crăciun vine, în premieră, și la Centrul Muzeal de pe bulevardul Bălcescu, pe 21 decembrie, când copiii sunt invitați să-l întâlnească, apoi să asiste la un concert de colinde susținut de Cornelia și Lupu Rednic. Nu vor lipsi cadourile, iar seara se va încheia cu un foc de artificii.
Pe 22 decembrie, la ora 18:00 buzoienii sunt invitați să participe la spectacolul “Magic Christmas Jazz”, susținut de Bucharest Jazz Orchestra. Intrarea este gratuită, pe bază de invitație, ce poate fi obținută de la Teatrul “George Ciprian”, în limita locurilor disponibile.
Și în acest an, Consiliul Județean va poposi la Spitalul Județean și în centrele unde sunt ocrotiți copiii, cu toții urmând să primească dulciuri și jucării.
În total, anul acesta, Moș Crăciun de la Consiliul Județean va oferi cadouri pentru 12.000 de copii.



