De trei ori…primar. Constantin Toma a depus jurământul

De trei ori…primar. Constantin Toma a depus jurământul

Constantin Toma și-a pus astăzi eșarfa tricoloră de primar pentru încă 4 ani.  Scopul său declarat este ca Buzăul să devină cel mai bun oraș de locuit din țară. Tot astăzi a fost desemnat și primul viceprimar în persoana domnului Ionuț Apostu.

Astăzi a avut loc ceremonia de învestire în funcția de Primar al Municipiului Buzău a domnului Constantin Toma, care este la cel de-al treilea mandat consecutiv.

După depunerea jurământului noul primar a primit și însemnele oficiale.

Primarul nou ales a mulțumit buzoienilor care l-au votat sau care nu l-au votat și a promis tuturor că proiectele Primăriei vor continua și că Municipiul Buzău va deveni unul dintre cele mai bune orașe de locuit din țară.

Primarul va trebui să preia pentru o vreme și o parte din atribuțiile celui de-al doilea viceprimar, care se află deocamdată în concediu post natal.

Se pare că mai sunt și alte propuneri pentru funcția de viceprimar pentru următorii 4 ani, așa cum a precizat în stilul să caracteristic edilul șef.

De asemenea, tot astăzi va fi numit și noul administrator public al Municipiului în persoana domnului Ștefan Oprea..

În data de 31 octombrie, când va fi convocată prima ședință ordinară a noului Consiliu Local Municipal, vor fi validate și celelalte 2 mandate de consilier pentru Oana Matache și Vasile Murguleț, care astăzi au absentat motivat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și