DE LA NOU NĂSCUŢI, LA BOLILE BĂTRÂNEŢII. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU VECHEA MATERNITATE?

DE LA NOU NĂSCUŢI, LA BOLILE BĂTRÂNEŢII. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU VECHEA MATERNITATE?

maternitate veche 2Apropiată intrare a noii Maternităţi buzoiene în circuitul spitalicesc dă naştere unui semn de întrebare printre buzoieni. Ce se va întâmpla cu clădirea şi, mai ales, cu terenul vechii Maternităţi? Consiliul Judeţean va păstra proprietatea şi are în vedere şi câteva soluţii în privinţa destinaţiei viitoare a acesteia.

Toată lumea de bine din urbe se întreabă ce se va întâmpla cu vechea maternitate după ce va intra în funcţiune cea nouă.

Şi cum acest eveniment se va întâmpla mai curând decât se crede, mulţi dintre buzoieni caută soluţia cea mai potrivită pentru locaţia de pe Bulevardul Gării.

După desfiinţarea unei unităţi spitaliceşti, legea impune respectarea unor cerinţe stricte în legătură cu destinaţia acesteia.

Dacă va fi posibil, aici ar putea funcţiona, în viitorul mai puţin sau mai mult îndepărtat, tot o unitate cu caracter medical.

Dacă atâta amar de vreme, clădirea a fost poarta de intrare în această lume a multor buzoieni, poate că nu ar fi rău ca alţi buzoieni, ajunşi aproape de final, să fie îngrijiţi omeneşte.

Probabil că cel mai nimerit ar fi ca vechea clădire, măcinată de igrasii, mucegaiuri şi şubrezită de timp, să fie rasă de pe suprafaţa pământului. Sau măcar o parte din ea.

Asta în cazul în care nu se va afla cumva că este vreun monument istoric, caz în care atât reabilitarea, cât şi demolarea, se fac doar în condiţii speciale.

Oricum, proprietatea va rămâne în ograda CJ-ului, care îi va găsi vreodată o folosinţă cetăţenească, dacă viitorii consilieri vor reuşi să pice de acord şi dacă se vor găsi bani pentru ea.

Exemplul fostului spital Brătianu încă mai rezistă de ani buni, într-o stare numai bună pentru a exemplifica viitorul vechii Maternităţi.

(Corneliu Floriceanu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și