Avem cel mai prost prefect din ţară, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Ovidiu Anghel cu privire la pregătirea şi activitatea trimisului Guvernului în teritoriu, George Sava. De asemenea, preşedintele PNL a reformulat solicitarea de depunere a demisiei prefectului. Mai mult decât atât, Ovidiu Anghel consideră că George Sava nu este nici foarte sănătos la cap.
Cuvinte grele aruncate ieri de preşedintele PNL, Ovidiu Anghel, într-o conferinţă de presă, către prefectul judeţului, George Sava. Acesta a declarat că în opinia sa Buzăul are cel mai prost prefect din ţară. Prost…pregătit.
Mai mult decât atât, Ovidiu Anghel a făcut din nou un apel public către PSD să îşi desemneze un alt prefect, “unul mai sănătos la cap”, după cum s-a exprimat.
Contactat telefonic de către reporterii Campus TV, prefectul judeţului Buzău a refuzat să comenteze declaraţiile preşedintelui PNL, Ovidiu Anghel. Sava a spus că educaţia primită nu îi permite nici să reproducă, nici să comenteze astfel de formulări. (Mirela Copariu)



