Competiția de ciclism de anduranță Dunav Ultra 2020 din Bulgaria, s-a desfășurat anul acesta pe o distanță de 690 de kilometri, care trebuiau străbătuți într-un barem de 48 de ore.

În concurs s-au înscris 13 concurenți din mai multe țări, dar la start s-au prezentat doar 11, printre care și doi români, unul dintre ei fiind binecunoscutul ciclist buzoian de anduranță, Cristi Mănăilă.
Câteva momente de relaxare în mijlocul naturii, după o cursă pe bicicletă de aproape 700 de kilometri, pot fi oricând binevenite.
Întors acasă din Bulgaria, unde a participat la competiția Dunav Ultra 2020, randonneurul buzoian Cristi Mănăilă își reamintește filmul cursei de 48 de ore.
Dificultatea întrecerii a fost crescută atât de varietatea terenului, cu pante foarte lungi, uneori de câte 10 kilometri, de zonele sălbatice prin care au trecut concurenții, de distanța mare dintre localitpăți și, uneori de întâlnirea cu animale sălbatice.
Pentru că nu se poate pedala continuu aproape 700 de kilometri, participanții puteau să-și ia o pauză mai mare pentru refacerea forțelor, bineînțeles, dacă le rămânea timp suficient pentru a îndeplini baremul de 48 de ore.
La finiș au reușit să ajungă doar 5 dintre cei 11 participanți care s-au prezentat la start și care s-au înscris în baremul de 48 de ore.
Printre ei și cei 2 români, Cristi Mănăilă reușind să treacă linia de sosire la Durankulak în doar 46 de ore și 40 de minute. (Corneliu Floriceanu)


