Câștigătoarea fazei județene a Cupei Satelor a reprezentat Buzăul la faza semifinală, organizată pe Regiunea Sud-Est, etapă care s-a disputat în județul Constanța, la Cumpăna. Copiii de la Luciu, au pierdut un singur meci, cel împotriva gazdelor, partidă încheiată 2 la 1 în favoarea constănțenilor.
Celelalte două întâlniri, cu reprezentantele județelor Galați și Tulcea, au fost câștigate, 2 la 0, respectiv 3 la 0. Din păcate pentru echipa din Luciu, gazdele de la Cumpăna nu s-au “încurcat” deloc, câstigând grupa și calificându-se în faza următoare a competiției.
În clasamentul final, Cumpăna a fost urmată de Luciu, pe cea de-a treia treaptă a podiumului clasându-se Comuna Mihail Kogălniceanu, din Tulcea.
Echipa buzoiană poate să se consoleze cu faptul că a avut unul dintre cei mai buni jucători ai turneului, mezinul competiției, Ianis Georgian Duță. Puștiul de la LPS a înscris de două ori în cele trei partide disputate la faza regională.
Comuna Luciu a câștigat faza județeană a Cupei Satelor, după ce a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Berca, Smeeni, Vintileanca și Glodeanu-Sărat. Acum două ediții, tot puștii din Luciu s-au impus în competiția buzoiană.
În perioada 9 – 14 mai la Sărata Monteoru în județul Buzău se va desfășura faza finală a Cupei Satelor unde vor fi prezente 8 echipe, câștigătoarele competițiilor zonale.


