Ce este medicina, cum a evoluat de-a lungul timpului, care sunt cele mai noi tendinţe şi descoperiri în domeniu, dar şi ce presupune actul medical, au fost doar câteva dintre temele abordate azi, în cadrul unei discuţii libere, între un cunoscut medic buzoian şi câteva zeci de elevi ai colegiului Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Zeci de elevi ai Colegiului Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu au participat, azi, la o discuţie legată de medicină, eveniment condus de medicul Mirela Negoiţă, fostă absolventă a liceului.
Tinerii s-au putut lămuri cu privire la unele aspecte ale acestei nobile profesii, despre etapele de studiu, cele mai recente descoperiri în domeniu şi, evident, despre beneficiile şi satisfacţiile pe care le presupune profesia de medic.
Liceenii au aflat că, dincolo de profesionalism şi dedicare, un medic bun trebuie să dea dovadă de compasiune şi de iubire de semeni.
Tinerii prezenţi în amfiteatrul colegiului Hasdeu au beneficiat şi de o scurtă trecere prin istoria medicinei, ştiinţă condiderată ca fiind la graniţa dintre vrăjitorie şi misticism la începuturile ei.
Evenimentul a avut şi o secţiune interactivă, în cadrul căreia liceenii prezenţi s-au putut lămuri cu privire la mai multe aspecte ale carierei de medic şi mai ales în ceea ce priveşte evoluţia pe plan profesional, de la absolvirea facultăţii până la exercitarea profesiei de doctor.
Tinerilor prezenţi le-au fost prezentate şi o serile de reguli nescrise, pe care trebuie să le urmeze, pentru a deveni şi a se forma ca medici buni. (Andrei Solomon)


