Maxi valoare, la mini volei. CSS Buzău, campioană națională

Maxi valoare, la mini volei. CSS Buzău, campioană națională

CSS Buzău a câștigat campionatul  național de minivolei feminin, competiție al cărei turneu final s-a disputat  la Craiova. În finală, buzoiencele au dispus chiar de gazde, CSV Craiova.

Disputat la Craiova, turneul final feminin de minivolei s-a încheiat cu victoria formației CSS Buzău.

Antrenată de Alina Bălan, formația din Buzău a învins în finală, cu scorul de 3-2, pe CSV Craiova, luându-și astfel revanșa după înfrângerea suferită în grupă, în fața aceleiași adversare. Atunci, jucătoarele din Craiova, antrenate de Radu Chifu, învinseseră cu 3-2.

De menționat, echipa buzoiană a fost repartizată într-o grupă de foc, cu LPS Brăila și ambele echipe din orașul Banilor, CSV și CNNT.

în semifinale, CSS Buzău trecuse cu scorul de 3-2 de CSS Muscel Câmpulung, iar CSV Craiova cu 3-1 de LPS Cetate Deva.

Medaliile de bronz au fost obținută de CS Muscel Câmpulung. Formația pregătită de Adrian Mihăilă a dispus cu scorul de 3-1 de LPS Cetate Deva, echipă antrenată de Liviu Grădinaru.

Azi, în cadrul unei ședințe a miniparlamentului județean, campioanele naționale au fost premiate și aplaudate la scenă deschisă, Tinerele sportive sunt, conform spuselor președintelui Consiliului Județean, adevărate ambasadoare ale județului.

La turneul final au mai participat Dinamo București, Cetate Deva, și Alpha Sport Team Sibiu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și