Crucea Roșie Buzău și Primăria Buzău au lansat un apel umanitare, pentru colectarea materialelor urgent necesare refugiaților, dar și cetățenilor rămași în Ucraina. Cetățenii simpli, firmele și ONG-urile pot depozita bunurile la Centrul Cultural “Alexandru Marghiloman” și la sediul filialei locale a Crucii Roșii.
Crucea Roșie a demarat o campanie umanitară la nivel national, iar filiala de la Buzău face la rându-i un apel către oamenii de bine, să contribuie la sprijinirea cetățenilor ucraineni rămași în țara natală, dar și pentri cei care fug din calea războiului. Oficialii Crucii Roșii Buzău au inițiat o campanie de strangere a donațiilor. Sunt necesare materiale de campare (corturi, paturi pliabile, saltele, pături, lenjerii, saci de dormit, calorifere electrice, baterii externe pentru telefoane), alimente de primă necesitate (apă, ceai, supe, piureuri instant, conserve, borcanase cu mancare pentru bebelusi), produse de igienă, dezinfectanți și măști, articole pentru copii: scutece, șervețele, produse de igienă, hăinuțe noi), medicamente, care vor fi acceptate numai de la farmacii sau producători.
Donațiile pot fi depozitate zilnic, la sediul filialei de Cruce Roșie Buzău, de pe Bulevardul Republicii nr. 18, dar și la Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman”, la Vila Albatros, între orele 8:00 – 20:00. Autoritățile din Palatul Comunal au inițiat astăzi acest apel umanitar și așteaptă atât cetățenii simpli, firmele, cât și ONG-urile să se alăture campaniei.
Toate produsele colectate vor fi transportate în Ucraina și la granițe de convoiul umanitar organizat de Crucea Roșie.
Totodată, pe lângă campania inițiată astăzi, Primăria anunță că pune la dispoziție cazare și hrană persoanelor venite la Buzău din zona de conflict. Cei dornici să afle detalii despre această campanie pot suna la numărul de telefon 0762.669.452.



