Criză de personal  pentru meciul cu Farul. Eugen Neagoe obligat să improvizeze din nou

Criză de personal  pentru meciul cu Farul. Eugen Neagoe obligat să improvizeze din nou

Orice punct reușit de Gloria până la finalul sezonului regular poate fi crucial în lupta pentru evitarea retrograrării. Pentru buzoieni nu mai există meciuri lipsite de importanță, astfel că partida de luni, cu Farul, poate fi o adevărată finală.

Antrenorul Eugen Neagoe este unul dintre admiratorii echipei constănțene, chiar dacă trupa lui Gică Hagi nu are un parcurs impresionant în Superligă. Neagoe afirmă, totodată, că salvarea de la retrogradare este, încă, un obiectiv cât se poate de realizabil.

Din păcate, pentru meciul de la Ovidiu, Kevin Luckassen este încă incert. Nu este vorba despre vreo accidentare, sau despre condiția fizică precară, ci de birocrație. Cartea verde a olandezului urmează să sosească din Arabia Saudită, acolo unde a evoluat ultima dată. Vârful batav va fi în lotul deplasat la Constanța, însă nu se știe dacă va fi trecut și pe foaia de meci. În Schimb, de Nooijer, va juca, cel mai probabil, împotriva echipei la care a evoluat între 2018 și 2021.

De asemenea, din atacul Gloriei va lipsi Matos, încă accidentat. Este posibil, însă, să revină Tavares, unul dintre cei mai buni jucători ai Buzăului în acest sezon. Incert este și Turda, schimbat în meciul cu Boroșani. Stoperul venit în această vară a ieșit inclusiv azi din antrenament, acuzând dureri.

Ca o ultimă veste, Ion Gheorghe a reziliat contractul cu Buzăul. Nu a fost opțiunea clubului, însă șefii grupării nu s-au opus doriinței fotbalistului de a o părăsi pe Gloria.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și