Cristian Dumitru s-a întors acasă! Mijlocașul buzoian, care a jucat și la FCSB, a semnat cu Gloria

Cristian Dumitru s-a întors acasă! Mijlocașul buzoian, care a jucat și la FCSB, a semnat cu Gloria

Încă două achiziții anunțate de oficialii clubului din Crâng, în această dimineață.

Un buzoian a semnat cu Gloria. Este vorba despre unul dintre ultimele produse de top ale fotbalului local, Cristian Dumitru.

,,În vârstă de 21 ani, mijlocaşul stânga a făcut pasul de la Liceul cu Program Sportiv către fotbalul mare în 2017, o dată cu transferul la FCSB. Cu un contract pe șase ani, tânărul buzoian a apărut de șapte ori în prima echipă a roș-albaștrilor. După un periplu de două sezoane la “satelitul” echipei bucureştene, Cristi a atras atenția o dată cu împrumutul la Academica Clinceni, unde a perforat poarta adversă de două ori, în 29 de apariții. A urmat împrumutul la “vulturii violeți” din Pitești, unde a bifat 55 de prezenţe, marcând 4 goluri și lăsând per total o impresie favorabilă. Ultimele echipe la care Dumitru a evoluat au fost CS Mioveni și FC Voluntari. Iar, acum, Cristian Dumitru s-a întors ACASĂ! , au transmis reprezentanții clubului din Crâng.

De asemenea, după ce croatul Dinko Trebotic a ales să prelungească înțelegerea cu Gloria, la echipă a venit și un conațional. Este vorba despre mijlocaşului ofensiv Marko Pervan.

În vârstă de 27 de ani, croatul a evoluat sezonul trecut la FK Sloboda Tuzla, echipă din primul eşalon al fotbalului din Bosnia Herţegovina, la care a bifat 28 de partide şi pentru care a marcat 3 goluri. Acesta a mai evoluat pentru echipe ca NK Osijek (Liga 1 / Croaţia), Botev Plovdiv (Liga 1 /Bulgaria), Korona Kielce (Liga 1 / Polonia) sau NK Siroki Brijeg (Liga 1 / Bosnia Herţegovina).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și