Cristi Pustai promite (și) spectacol. Antrenorul Buzăului invită microbiștii la stadion

Cristi Pustai promite (și) spectacol. Antrenorul Buzăului invită microbiștii la stadion

După trei succese consecutive bifate în eșalonul secund, FC Buzău se pregătește de un meci cât se poate de important, cu Metaloglobus. Pentru partida programată mâine, de la 11, Cristi Pustai solicită sprijinul tribunei, în speranța că echipa locală va urca pe un loc de play-off.

Premise bune, pentru FC Buzău, înainte de meciul de mâine, cu Metaloglobus. Echipa antrenată de Cristi Pustai traversează o perioadă bună, cu 3 victorii consecutive în Liga a II-A și două succese în Cupa României. Seria succeselor, speră Cristi Pustai, va aduce și spectatorii la stadion, element cât se poate de important în parcursul trupei sale către locurile de play-off. Antrenorul ardelean face apel la suporteri  al căror sprijin este considerat vital. În speranța că vor lua loc în tribune cât mai mulți buzoieni, tehnicianul Buzăului promite speactacol, la meciul de mâine.

FC Buzău va disputa mâine, de la ora 11, pe arena din Crâng partida cu Metaloglobus București, contând pentru etapa a 7-a a ligii secunde. Biletele pot fi procurate de la porțile stadionului  situate în imediata vecinătate a Parcului Crâng și Electrica. În cazul unei victorii, FC Buzău ar urca pe un loc de play-off, performanță de puțini anticipată înainte de startul sezonului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și