UPDATE: Informaţia difuzată de Campus TV a fost confirmată în urmă cu câteva minute de către Prefectura Buzău. După ce hotărârea instanţei va ajunge oficial la Instituţia Prefectului, Bîgiu nu va mai fi împiedicat de nicio dispoziţie legală pentru a reveni în fruntea Consiliului Judeţean.
Veşti bune pentru Cristi Bîgiu. Conform unei hotărâri luate luni de Tribunalul Călăraşi, Bîgiu a fost scos de sub arestul preventiv şi va fi plasat sub control judiciar.
În plus, judecătorul n-a prevăzut precum în cazul mai celebru, al primarului Gh. Nichita de la Iaşi, interdicţia de a reveni la vechiul loc de muncă.
Astfel că Bîgiu se poate întoarce la serviciul de dinaintea arestării, cel de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.
Bîgiu a fost suspendat în decembrie atunci când a fost arestat preventiv la cererea DNA.
Procesul său se judecă la Tribunalul Călăraşi, dar următorul termen pe fond este programat abia în septembrie din cauza vacanţei judecătoreşti.
De notat că celelalte două persoane trimise în judecată în acest dosar au fost condamnate după ce şi-au recunoscut vina. Florin Colgiu la trei ani cu executare, iar Gabriela Bădic la trei luni cu suspendare.
Dar iată soluţia pe scurt dictată de judecător:
Respinge cererea de revocare a măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul Bîgiu Marian Cristinel. Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie şi dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Bîgiu Marian Cristinel. În baza art.215 al.1 C.p.p. pune în vedere inculpatului că pe timpul cât se află sub control judiciar trebuie să respecte următoarele obligaţii: -se va prezenta la instanţă ori de câte ori este chemat; -va informa instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; -se va prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv poliţia mun.Buzău conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 al.2 C.p.p. impune inculpatului ca pe timpul controlului judiciar: -să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; – să nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi sau martorii din prezenta cauză aşa cum sunt menţionaţi în rechizitoriu. Atrage atenţia inculpatului asupra art.215 al.7 C.p.p. privind înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în şedinţă publică.



