Crește ajutorul de înmormântare. Majorarea este de peste 700 de lei

Crește ajutorul de înmormântare. Majorarea este de peste 700 de lei

Ajutorul de deces sau de înmormântare s-a majorat începând cu data de 1 ianuarie 2022 substanțial, ca urmare a creșterii salariului minim brut pe economie. În noul an, în cazul tragic al decesului pensionarului, ajutorul este de peste 6 mii de lei.

Specialiștii Casei Județene de Pensii spun că Legea bugetului asigurărilor sociale de stat a introdus  o majorare a ajutorului de deces la  6.095 lei față de 5.380 lei, cât a fost până acum. Dacă ne referim la decesului unui membru de familie al asiguratului, ajutorul de înmormântare va fi jumătate, adică 3048 lei.

Ajutorul de deces se acordă în funcție de modalitatea în care se face solicitarea, în cont bancar, prin virament sau prin mandat poștal la domiciliu. Anul acesta valoarea punctului de pensie este de 1586 lei, ceea ce înseamnă  o creștere de 10% față de 1.442 de lei, cât a fost valoarea anul trecut.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și