Numărul infectărilor cu noul coronavirus crește zilnic. Conform datelor oficiale, numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte optsprezece cazuri, la Buzău. Astfel, numărul total de cazuri pozitive a ajuns la 141.
Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județul Buzău au mai fost confirmate 18 cazuri de COVID-19. Numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului a ajuns la 141.
Două dintre cazurile confirmate provin din rândul cadrelor Spitalului Județean. Este vorba despre medicul de pe secția ORL și despre o asistentă de pe secția Medicină Internă.
Alte două cazuri confirmate sunt asimptomatice. Vorbim despre o pacientă de 21 de ani și un adolescent de 15 ani, ambii contacți ai cazului 120, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Buzău, pacient cronic, confirmat ieri ca pozitiv.
O altă pacientă confirmată este o tânără de 23 de ani, internată și izolată în Maternitatea Buzău. Un alt caz confirmat este al unui pacient care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, cu simptome. Momentan, este izolat în spațiul special amenajat. Tot într-un spațiu special amenajat este izolat și un pacient internat inițial pe secția de pneumoftiziologie.
În urma testării, a fost confirmat încă un caz al unui localnic din Râmnicelu, un bărbat de 46 de ani, asimptomatic.
Alte 9 cazuri sunt reprezentate de pacienți internați la Oncologie, testați înante de proceduri. De asemenea, a fost depistată pozitiv o pacientă testată înaintea unei intervenții chirurgicale. (Andrei Solomon)


