Controalele efectuate în ultima perioadă de comisarii de la Protecţia Consumatorului au vizat, în special, agenţii economici care comercializează produse alimentare, mult mai uşor perisabile pe timp de vară. În colimator au fost luate şi centrele de agrement din judeţ, mai ales cele dotate cu piscină. Operatorii prinşi în offside au fost amendaţi şi siliţi să remedieze neregulile.

Mai mulţi operatori economici au trecut, luna aceasta, prin filtrul angajaţilor OPC, ale căror acţiuni îi vizează, în special, pe comercianţii de produse alimentare uşor perisabile. Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost legate de modul de depozitare a alimentelor. Inspectorii OPC au obligat operatorii să remedieze deficienţele şi au aplicat amenzi.
Controale au vizat şi centrele de agrement din judeţ, în special cele dotate cu piscină sau bazine de înot. Deficienţele constatate au fost legate, în general, de lipsa personalului medical sau a salvamarilor. Alte carenţe frecvent întâlnite la piscinele din judeţ sunt legate de lipsa vestiarelor. Printre societăţile sancţionate se numără şi cea care administrează bazinele cu apă termală de la Monteoru.
În ultimele două saptamani, inspectorii OPC au aplicat amenzi de peste 50.000 lei, în special operatorilor care comercializau carne, lactate şi alte produse uşor perisabile. (Andrei Solomon)


