Contract semnat pentru reabilitarea DJ 203K V. Vodă – Plaiul Nucului. Cel mai important proiect cu bani europeni, din istoria județului

Contract semnat pentru reabilitarea DJ 203K V. Vodă – Plaiul Nucului. Cel mai important proiect cu bani europeni, din istoria județului

Un important tronson de drum județean din zona de munte a județului va fi reabilitat complet, în următorii ani, cu bani europeni. Este vorba despre o porțiune din DJ 203K, între comuna Vintilă Vodă și Plaiul Nucului, comuna Lopătari.

Astăzi, la sediul Consiliului Județean Buzău, s-a semnat contractul de finanțare a lucrărilor, la eveniment fiind prezentă Luminița Mihailov, directoarea Agenţiei de Dezvoltare Regională „Sud-Est”, și Petre Emanoil Neagu, președintele C.J. Buzău.

Acest proiect, care se ridică la valoarea totală de aproape 100 de milioane de euro, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 80 de milioane de euro, o sumă record în ceea ce privește proiectele cu bani europeni implementate în județul Buzău.

Luminița Mihailov, directoarea Agenţiei de Dezvoltare Regională „Sud-Est”, a declarat că este deja întocmit un proiect tehnic iar acum se află deja în faza licitației, situație care se datorează eficienței specialiștilor din cadrul aparatului propriu al C.J. Buzău.

Conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională „Sud-Est” anunță că acest proiect este atipic din mai multe puncte de vedere.

Tronsonul de drum județean care va intra în reabilitare, probabil începând chiar din acest an, are o lungime de 30 de kilometri și presupune modernizarea a 11 poduri, reabilitarea trotuarelor dar și amenajarea a 33 de stații de autobuz.

Termenul de finalizare a proiectului este de 55 de luni din momentul semnării contractului de finanțare. Asta înseamnă că șoseaua modernizată nu va putea fi dată în folosință mai devreme de 2028.

Un comentariu la: “Contract semnat pentru reabilitarea DJ 203K V. Vodă – Plaiul Nucului. Cel mai important proiect cu bani europeni, din istoria județului

  1. Și drumul județean de la Berca la Chiliile și apoi la Mânzălești, când vaefi reabilitat?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și