La faza pe filială a competiţiei Trofeul Electricianului, buzoienii s-au aflat printre fruntaşi. Echipa Filialei judeţene de Distribuţie a Energiei Electrice s-a calificat pentru faza naţională a întrecerii.
Între 7 şi 10 iunie, s-a desfăşurat la Galaţi cea de-a 37-a ediţie a competiţiei Trofeul electricianului, faza pe filială. Este cea mai importantă competiţie profesională în domeniul electricienilor din România.
Primii trei clasaţi la această ediţie vor participa la faza naţională de la Braşov, la începutul lunii viitoare.
Cei care vor reprezenta SDEE Buzău sunt electricienii Petrică Grigore, George Cristian Andronescu şi Gabriel Petroiu, care au început deja pregătirile pentru concurs.
Anul trecut, la faza naţională, Buzăul a obţinut locul 1 la secţiunea Măsurarea Energiei Electrice.
Probabil că şi anul acesta, medaliile obţinute de ei vor fi expuse la loc de cinste în panoplia cu trofee a Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice, filiala Buzău. (Corneliu Floriceanu)


