În războiul interminabil cu responsabilii Primăriei Buzău, conducerea Companiei de Apă reacţionează, din nou. Pe site-ul oficial al operatorului regional au fost postate mai multe documente ale unor instituţii ce avertizează Primăria că încercarea modificării unor acte ar fi ilegală. Mai mult, demersurile municipalităţii ar pune în pericol viitorul proiect ce ar urma să fie derulat tot cu ajutorul fondurilor europene.
Responsabilii de la Compania de Apă au decis să publice pe site-ul societăţii o serie de documente, care se încearcă a fi încă un argument împotriva şefilor din Palatul Comunal, în războiul purtat de aproape un an. Este vorba despre adrese oficiale de la B.E.R.D., A.N.R.S.C., Ministerul Fondurilor Europene şi Prefectura Buzău, înscrisuri ce fac o analiză a legalităţii unor hotărâri luate de municipalitate în privinţa modificării actului constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.
Oficialii Companiei de Apă ţin să sublinieze că documentele prezentate avertizează Primăria cu privire la nerespectarea legislaţiei şi a acordurilor semnate anterior în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.
De la preluarea mandatului de edil-şef, Constantin Toma a declanşat un război împotriva directorilor de la Compania de Apă, astfel încât Primăria să aibă un cuvânt greu de spus în deciziile societăţii la care municipalitatea este acţionar majoritar. (Mihai Bunăziua)



