COMASAREA ŞCOLILOR, ÎN DEZBATERE. PREFECTUL A CONVOCAT COMISIA DE DIALOG SOCIAL

COMASAREA ŞCOLILOR, ÎN DEZBATERE. PREFECTUL A CONVOCAT COMISIA DE DIALOG SOCIAL

Problema desfiinţării de şcoli, grădiniţe şi clase de la nivelul judeţului Buzău a fost dezbătută, astăzi, la Casa Albă. Prefectul Carmen Ichim a convocat Comisia de Dialog Social, în cadrul căreia au fost discutate motivele pentru care mai multe primării sunt nevoite să închidă unităţi de învăţământ. Autorităţile de la Buzău vor transmite toate doleanţele la nivel central.

scoala ext 1La şedinţa Comisiei de Dialog Social organizată la Prefectură au participat mai mulţi primari din comunele unde au dispărut deja sau vor fi desfiinţate şcoli şi grădiniţe. De la Zărneşti, Săpoca, Pietroasele şi până la Nehoiu şi Gura Teghii, situaţiile prezentate de primari nasc multe semne de întrebare, dar şi îngrijorare.

Reprezentantul Inspectoratului Școlar a precizat că o primă cauză a situaţiei la care s-a ajuns este scăderea natalităţii, fapt ce conduce la un număr mai mic de preşcolari şi elevi în anumite comunităţi.

De cealaltă parte, liderii de sindicat din educaţie spun că problemele demografice erau cunoscute de mai mult timp, însă abia acum autorităţile locale s-au sesizat, pe fondul lipsei de fonduri. Comasările vor însemna şi oameni daţi afară din sistem.

De la şedinţa de astăzi au lipsit, motivat sau nu, primari din alte localităţi unde se va recurge la desfiinţarea de şcoli şi grădiniţe. Cele mai multe cazuri se înregistrează în sate aflate la distanţe mai mari de centrul comunelor. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și