COLEGIUL “EMINESCU”, LA 100 DE ANI! CENTENAR SĂRBĂTORIT ÎN SALA CONSILIULUI JUDEŢEAN
Astăzi, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” a împlinit o sută de ani de la înfiinţare. Centenarul a fost sărbătorit în Sala Mare a Consliliului Judeţean, cu invitaţi de seamă, foşti absolvenţi ai liceului, alături de profesori şi elevi.
Vechiul imn al liceului a răsunat în sala de festivităţi, astăzi, când au fost sărbătoriţi cei 100 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ de prestigiu. La eveniment au participat foşti absolvenţi care au ajuns profesionişti în diverse domenii sau înalţi funcţionari în administraţie. Ei au vizionat un filmuleţ de prezentare, realizat cu ocazia centenarului.
Printre invitaţi s-a numărat şi strănepoata lui Alexandru Marghiloman, fostul premier buzoian din anul Unirii. Irina-Vlăduca Marghiloman a vorbit despre lucrurile în comun pe care le aveau unchiul său şi marele poet Mihai Eminescu.
Discursurile foştilor elevi au fost cele mai emoţionante.
În urmă cu o sută de ani, instituţia se deschidea ca şcoală secundară de fete, ajungând una dintre cele mai titrate unităţi de învăţământ din judeţ.
În foaierul sălii de festivităţi, invitaţii au putut admira o expoziţie cu fotografii inedite şi documente din anii interbelici. (Mihai Bunăziua)