Ca urmare a protocolului încheiat cu conducerea raionului Dubăsari din Transnistria, Consiliul judeţean Buzău a avut şi iniţiativa unei colecte publice de carte românească pentru prietenii de dincolo de Nistru.
Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Inspectoratul Şcolar şi Biblioteca „Vasile Voiculescu”. Se preconizează ca în final, în jur de 5.000 de volume, semnate de autori români să ajungă în bibliotecile din Dubăsari.
Preşedintele CJ Buzău a deschis această colectă cu o donaţie proprie, nu foarte mare dar cu cărţi alese cu cea mai mare grijă.
Biblioteca Judeţeană face astfel de donaţii de mai mulţi ani şi a înfiinţat chiar şi o filială de carte românească la Soroca.
Toţi buzoienii care consideră că se pot despărţi de câteva din cărţile lor pentru a le dărui prietenilor de peste Nistru, le pot preda la Biblioteca Judeţeană până pe 8 aprilie.
Aici, cărţile vor fi sortate după conţinut dar şi după aspect, vor fi ambalate şi depozitate, pentru ca, în final, să fie expediate către raionul Dubăsari din Republica Moldova. (Corneliu Floriceanu)


