Coadă ca pe timpul erei comuniste, noaptea trecută, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău. Buzoienii care au vrut să depună dosarele pentru Casa Verde s-au înscris pe liste de aşteptare şi au făcut, din oră în oră, prezenţa. Cei mai norocoşi au fost proprietarii de autoturisme, care au avut ocazia să mai aţipească în maşini.
200 de buzoieni au îndurat temperaturi cu puţin peste zero, toată noaptea trecută, pentru a se înscrie în programul „Casa Verde” şi a beneficia, astfel, de o finanţare nerambursabilă de la stat.
Subvenţia acordată ar trebui să acopere o parte din suma necesară achiziţionării pompelor de căldură sau a panourilor solare.
Cum fondurile se acordă pe principiul „primul venit, primul servit”, oamenii s-au organizat, s-au înscris pe liste, iar la intervale regulate de timp, au făcut prezenţa, în speranţa că cineva a renunţat să mai stea la coadă. Înarmaţi cu băuturi calde, pături şi haine groase, oamenii au răbdat de frig toată noaptea.
Mare parte dintre buzoienii prezenţi noaptea trecuta la sediul Protecţiei Mediului au considerat că modul de acordare a subvenţiei este deficitar. Mai mult, cei din coada listei nu erau siguri dacă dosarele lor vor fi primite până la sfârşitul zilei de azi.
Programul „Casa Verde” a fost reluat azi, în toată ţara. Pentru judeţul Buzău a fost alocată suma de 1.345.026 lei. Cuantumul finanţării este stabilit în funcţie de instalaţie, panouri solare sau pompe de căldură, între 3.000 şi 8.000 de lei. (Andrei Solomon)


