CLM în Iunie. Buzăul va avea administrator public.

CLM în Iunie. Buzăul va avea administrator public.

Consilieii municipali în funcție se vor întâlni în ședința ordinară a lunii iunie. Pe ordinea de zi figurează 14 puncte, plus capitolul Diverse. Primarul Toma va propune aleșilor locali să aprobe înființarea funcției de administrator public al Municipiului Buzău.

Primarul Constantin Toma i-a convocat pe consilierii locali municipali în funcție în ședință ordinară pe 28 iunie, la ora 9, să voteze 14 proiecte de hotărâre, plus capitolul Diverse.

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi se referă la „înființarea funcției contractuale de administrator public la UAT Municipiul Buzău”.

Numirea administratorului public se va face prin dispoziția primarului iar durata contractului de management nu poate depăși durata mandatului primarului care l-a numit.

Consilierii vor mai vota și darea în folosință prin comodat a 5 ambulanțe de urgrnță de tip B către Serviciul de Ambulanță Județeană Buzău, până la 31.12.2029.

Vor fi supuse  aprobării și subvenționarea costurilor de sterilizare pentru 10.000 de câini cu stăpân dar și un proiect prin care tarifele de salubritate vor fi modificate și care, cel mai probabil, îi va interesa pe buzoieni.

Tot vinerea viitoare se va aproba a șasea modificare a bugetului local. Ședința CLM va putea fi urmărită în direct.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și