Ansamblul de Cântece şi Dansuri Populare „CIULEANDRA” a participat, recent, la Festivalul Internaţional de Folclor de la Veneţia şi Verona. La evenimentul organizat în perioada 26-29 aprilie, au concurat ansambluri din Grecia, Franţa, Bosnia-Hertegovina, Ungaria, Italia, Turcia şi Romania. Participarea ansamblului buzoian, finanţat de deputatul Marian Ghiveciu, a venit după ce, în mai puţin de 3 ani de activitate, ansamblul alcătuit din 30 de elevi ai liceului din Pogoanele a reuşit să se impună prin prestaţiile spectaculoase la diverse festivaluri din România. Principalul sponsor i-a însoţit pe tinerii dansatori la Festivalul Internaţional de la Veneţia şi Verona unde „CIULEANDRA” a avut o evoluţie excelentă.
„CIULEANDRA” a obţinut locul I la acest festival şi a confirmat, încă odată, valoarea tinerilor dansatori din Pogoanele.
Înfiinţat în septembrie 2010, ansamblul „CIULEANDRA” este constituit din elevi ai Liceului Teoretic Pogoanele. Repertoriul ansamblului este alcătuit din cântece populare şi suite de dansuri din Muntenia, Moldova şi Oltenia, concepute coregrafic de profesoara Paraschiva Dobre. Urmatoarea participare internaţională a tinerilor interpreţi buzoieni va avea loc în aceasta vară, la Festivalul Internaţional de la Praga.




