Citim împreună. Ziua națională a lecturii

Citim împreună. Ziua națională a lecturii

Anul acesta, pe 15 februarie, se va desfășura prima ediție a proiectului ”Ziua națională a lecturii. Evenimentul a fost inițiat chiar de ministrul Educației și constă în organizarea unor activități de lectură cu elevii, între orele 11 și 14. La Buzău, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, se va întâlni cu elevi de toate vârstele pentru a le citi și pentru a afla cât de relevantă mai este lectura în rândul lor.

Dacă ziua de astăzi a fost dedicată în totalitate iubirii și cadourilor, mai mult sau mai puțin costisitoare, mâine, 15 februarie, în premieră absolută, se va sărbători ”Ziua națională a lecturii”.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, va veni special la Buzău pentru a marca împreună cu elevii buzoieni, mai mari și mai mici, această primă ediție a evenimentului.

Ceea ce le va citi ministrul copiilor, poezie sau povești pentru toate vârstele, rămâne de văzut.

Cert este că, în epoca internetului, lectura a cam pierdut teren, iar ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, inițiatorul acestui proiect, speră să promoveze cititul, ca obicei cotidian, măcar în rândul elevilor, pentru început.

În România, unde mai puțin de 10 la sută dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii în a cultiva lectura, devine esențial.

Motto-ul acestei prime ediții a Zilei naționale a lecturii este ”Citim împreună”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și