Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a mers la urne cu primarul Constantin Toma. Ca de obicei, ambii au votat la o oră matinală.

La ora 8:00, edilul-șef a fost însoțit de al treilea om în stat la secția amenajată la Liceul de Arte din Buzău, unde Constantin Toma a votat alături de soție.
Inițial, primarul a uitat să ia buletinele de vot și s-a îndreptat către cabină doar cu ștampila în mână, fiind avertizat de un reprezentant al secției. Apoi a poposit mai bine de un minut în cabina de vot.
Ulterior, șeful Palatului Comunal l-a însoțit pe deputatul Marcel Ciolacu până la una dintre secțiile de la Școala Gimnazială „Episcop Dionisie Romano” (nr.5), unde președintele Camerei a votat.
Președintele PSD a îndemnat cetățenii să iasă la vot.
La ora la care cei doi lideri politici au mers la urne, în județul Buzău prezența era de 2%, peste 6000 de alegători trecând pe la secțiile de vot. (Mihai Bunăziua)


