CINE ÎI MAI VINDECĂ PE POSESORII TITLURILOR DE DOCTOR ŞI PE ASPIRANŢI. EDITORIAL DE STAN BREBENEL

După borna 1989 a istoriei noastre multimilenare, asupra societăţii româneşti s-au abătut multe molime, adevărate pandemii sociale.

Virusarea noastră a fost posibilă numai cu focare de infecţie din interior, unele importate, altele trecute prin laboratoarele unor instituţii care nu aveau în portofoliul lor asemenea fenomene.

Lor li s-au raliat fel de fel de „somităţi” internaţionale care au pus umărul vânjos la amputarea spiritului civic şi la lipsa de reacţie a populaţiei.

Puseele au fost dramatice pentru cei mai mulţi locuitori, iar „aleşii” au fost favorizaţii sorţii. Jocurile piramidale de tip Caritas, Fondurile de Investiţii şi cele mai importante bănci picau mai ceva decât MIG-urile, cele care făceau concurenţă serioasă celebrelor tractoare U-651 produse la uzina, decedată între timp, din Braşov.

Au mai fost şi alte escrocherii de anvergură naţională pe care blajinul nostru român le-a tratat cu multă, prea multă înţelegere, vecină cu prostia.

Şi, pentru toate acestea de vină au fost, sunt şi vor fi oamenii. Atât cei care au fost aleşi să ne reprezinte, cât şi cei care aleg. Aceştia din urmă dacă nu iau atitudine devin complici şi vor avea aceeaşi soartă cu primii.

Una dintre pandemiile care face rău societăţii noastre este acest nou sport naţional: obţinerea titlului de doctor.

Nu contează dacă nu ai contribuţii ştiinţifice importante, dacă nu ai realizări în cercetare, dacă nu eşti pregătit în domeniul respectiv, dacă nu ai o experienţă deosebită la catedra vreunei instituţii de învăţământ superior, dacă nu eşti vreo somitate internaţională.

Tot ceea ce contează este să fii cât mai sus în ierarhia de partid. Toate nulităţile au „obţinut” titlul de doctor acolo unde nu au habar.

Soldaţii neinstruiţi sunt doctori în ştiinţe militare, primarii repetenţi şi penali sunt doctori în ştiinţele administraţiei publice, procurorii şi alţi magistraţi incompetenţi sunt doctori în ştiinţe juridice etc.

S-a demonstrat că în imensa lor majoritate aceste lucrări ştiinţifice sunt plagiate ordinare. În România ai doctorat, sigur este plagiat.

Iată dinamica titlurilor obţinute în ultimii 25 de ani oferită de jurnaliştii de la ziarul Gândul. Dacă până în anul 1989 au obţinut acest titlu academic de mare prestigiu 1429 de persoane, după acest an aproape 33.000 de persoane au acest titlu în C.V.

La începutul anilor ´90 se obţineau câteva zeci sau sute de titluri pe an. După anul 2000 a exploadat pandemia, astfel că: în anul 2007 au fost 3047, în anul 2008 au fost 3546, în anul 2009 au fost 4496, în anul 2010 au fost 4153, iar în anul 2011 au fost 5895.

Cifrele sunt înspăimântător de mari. „Politicienii” au obţinut cele mai multe titluri, iar contribuţia lor în domeniul ştiinţific este un imens zero.

Toate ar fi bune şi frumoase dacă despre fiecare teză de doctorat nu ar fi acuzaţii de plagiat. Nu suspiciuni. S-au dat citate întregi din plagiatori. I

ată un edificator exemplu. Fostul ministru al Educaţiei în cabinetul Ponta I pentru opt zile, Ioan Mang, a copiat lucrarea cuvânt cu cuvânt dintr-o altă teză de doctorat.

De plagiat au mai fost acuzaţi şi alţii în frunte cu premierul României, Victor Viorel Ponta, dar şi penalul Adrian Duicu. 

Sigur acest titlu nu le foloseşte la nimic titularilor. Nici în domeniul ştiinţei, nici în cel al profesiei. Poate doar la partid.

Şi dacă tot este un titlu nefolositor, mai ales pentru binele şi bunăstarea concetăţenilor, pentru ce vă bateţi să-l obţineţi? „Binele” ne vine şi din Parlament.

Aproape un sfert dintre ei sunt doctori sau doctoranzi. Nu putem să spunem decât: Bravos naţiune! Halal să-ţi fie.