Accidentul s-a petrecut ieri după amiază în dreptul trecerii de pietoni din faţa Primăriei Poşta Câlnău.
Două maşini care circulau dinspre Buzău înspre Rm. Sărat au oprit regulamentar pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor. Şoferul unui tir care circula cu viteză nu a putut opri în spatele autoturismelor. Pentru a evita impactul cu cele două maşini şi cu pietonii, şoferul tirului a tras stânga de volan şi a intrat pe contrasens. Aici a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, 3 persoane din Cielo au fost rănite.
După accident, cele trei femei din Cielo, domiciliate în Rm. Sărat au fost transportate la spital. Una dintre ele era însărcinată. Din fericire, rănile suferite nu le-au pus viaţa în pericol.
Femeia însărcinată în patru luni era tocmai cea care conducea autoturismul. Celelalte două femei au 30 respectiv 49 de ani. (Mirela Copariu)


