CHEMAREA GURMANZILOR. FESTIVALUL DOVLEACULUI, LA POŞTA CÂLNĂU

CHEMAREA GURMANZILOR. FESTIVALUL DOVLEACULUI, LA POŞTA CÂLNĂU

Ajuns la a patra ediţie, festivalul etno gastronomic „Zilele Dovleacului” a atras şi anul acesta o mulţime de gurmanzi. Unii dintre ei au venit special pentru a participa la evenimentul de la Poşta Câlnău, iar alţii, mulţi la număr, s-au oprit din drum la vederea dovlecilor frumos coloraţi.

bostani 1Plăcintele savuroase de bostan şi sarmalele în dovleac au fost preparate la vedere şi au făcut deliciul pofticioşilor.      

Festivalul etno gastronomic „Zilele Dovleacului” de la Poşta Câlnău a crescut din an în an şi atrage din ce în ce mai multă lume.

Anul acesta, la cea de-a patra ediţie, la festival au participat cultivatori de dovleci, meşteri populari, producători de produse tradiţionale dar şi gospodine şi gospodari pricepuţi la bucate.

Gospodinele au băgat în cuptor încă de dimineaţă bostani umpluţi cu sarmale. Nu se pune apă peste ele, doar un pahar mare cu vin alb şi un păhărel de coniac. Seva şi savoarea şi le extrag sarmalele direct din carnea bostanilor în care sunt închise până când se coc atât cât este nevoie pentru a se topi în gură.

Oferta a fost foarte variată şi, mai ales, extrem de apetisantă.

Un alt produs agricol care tinde şi el să devină brand al Buzăului este usturoiul de Râmnicelu, fără de care mare parte din bucatele tradiţionale ale bucătăriei româneşti nu pot fi preparate.

Meşterii populari şi-au expus şi ei creaţiile în acest decor, în care s-au potrivit de minune.

Festivalul de la Poşta Câlnău a devenit internaţional încă din ediţiile anterioare când aici au fost prezenţi fermieri şi meşteri din Serbia şi din Republica Moldova.

Anul acesta au venit doar fraţii noştri de peste Prut, care ne-au minunat cu frumuseţile create de mâinile lor harnice.

Locul în care a avut loc festivalul a fost destul de cuprinzător şi pentru padocurile cu cai, dar şi pentru o zonă de agrement care a atras copiii ca un magnet.

Şi toate acestea au fost asezonate cu muzică populară, susţinută de copiii şi de artiştii locali, precum şi de cei de la Centrul Judeţean de Cultură şi Artă. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și