Astăzi, în incinta Spitalului de Boli Cronice Smeeni a fost inaugurat un Centru de Evaluare și Tratament Covid-19. Investiția în noul centru a costat 100.000 de euro și a fost realizată de Grupul Green.
Afaceristul Constantin Damov este unul dintre oamenii din spatele acestei reușite. Se implică în mod constant în dezvoltarea Buzăului și nu plănuiește să se oprească aici.
La inaugurare a fost prezent și prefectul Daniel Țiclea, care a anunțat ce alte proiecte vor mai fi finalizate în perioada imediat următoare, cu scopul dezvoltării infrastructurii spitalicești din județul Buzău.
Managerul de proiect din partea Instituției Prefectului este o tânără care, în urma acestei reușite, a pornit cu dreptul în cariera sa.
Noul Centru de la Spitalul de Boli Cronice Smeeni este dotat cu un cabinet de consultații, o sală de tratament și un salon cu două paturi și acordă servicii medicale de tip spitalizare pentru o zi, fiind destinat evaluării și tratării pacienților cu coronavirus.









