Metalul se află în fața unei performanțe extraordinare, aceea de a evolua în sferturile Cupei României, având chiar toate șansele de a bifa o premieră în istoria de 70 de ani a clubului.
După promovarea în liga secundă, urmată de parcursul bun în cel de-al doilea eșalon, o victorie mâine ar însemna încununarea unui an deosebit. Vali Stan a declarant că una dintre sarcinile grele cu care se confruntă este aceea de a elimina acea stare de suficiență care s-ar putea instaura în vestiarul alb-albastru
Agricola nu a reușit să facă niciun punct în grupa B, astfel că pentru călărășeni meciul de mâine nu are decât miza orgoliului. La polul opus, Metalul are un parcurs aproape impecabil, victorie cu Universitatea și o remiză albă, cu Dinamo.
Pentru partida de mâine seară, alb-albaștrii nu se vor putea baza pe Micle, Borțoneanu, Edi Rusu și Alin Manea, toți accidentați. Se fac eforturi petru recuperarea căpitanului Tudorică, odihnit în meciul cu Ceahlăul.
Pentru meciul de mâine, al cărui fluier de start se va auzi la ora 20.00, intrarea este liberă. Cei de la Metalul continuă tradiția jucăriilor aruncate pe teren, în sprijinul copiilor din medii defavorizate.



