Încă de ieri, salariaţii CFR au ales să protesteze în stil japonez în semn de nemulţumire faţa de condiţiile în care muncesc, de felul în care sunt plătiţi, dar şi de condiţiile proaste în care se călătoreşte pe calea ferată.
Ceferiştii solicită o majorare salarială de 10%, dar şi acordarea voucherelor de vacanţă.
În această fază a protestelor se va lucra normal, după program, iar singurul semn distinctiv va fi o banderolă albă la mână.
În cazul în care doleanţele le vor fi refuzate, liderii federaţiilor de la CFR Marfă, Călători şi Infrastructură vor stabili următorii paşi în desfăşurarea protestelor.
Sindicaliştii ar putea intra în grevă generală după 1 octombrie, dacă nu va fi semnat un contract colectiv de muncă.
În acest caz, s-ar ajunge la un conflict major, cu oprirea trenurilor.
(Corneliu Floriceanu)


