Cea mai neagră zi din pandemie. RECORD de ÎMBOLNĂVIRI și DECESE

Cea mai neagră zi din pandemie. RECORD de ÎMBOLNĂVIRI și DECESE

Paturi cu pacienți pe holurile Spitalului Județean, număr record de îmbolnăviri și de decese, dar și varianta iminentă a închiderii tuturor școlilor din comunitățile cu rată mare de COVID. Pe scurt, este tabloul zilei de astăzi, când autoritățile din sănătate au raportat cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei, în județul nostru.

Autoritățile din sănătate au anunțat cel mai sumbru bilanț de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore, au fost raportate nouă decese în rândul pacienților cu coronavirus și nu mai puțin de 365 de cazuri noi și alte trei de reinfectare cu COVID. Pacienții au vârste cuprinse între 4 luni și 93 de ani.

Situația în spitalele buzoiene este din ce în ce mai critică, iar imaginile surprinse în aceste zile pe holul principal al celei mai mari unități medicale din județ sunt elocvente. Spațiul a fost transformat în zonă de triaj și de tratament pentru pacienți cu alte afecțiuni.

Evoluția fulminantă a cazurilor de coronavirus își pune în continuare amprenta și în mediul școlar. Pe fondul numeroaselor cazuri din ultima perioadă, cel mai probabil toate unitățile de învățământ din municipiul Buzău, dar și din alte comunități, unde rata de infectare este la o cotă îngrijorătoare, vor fi închise, iar preșcolarii și elevii vor desfășura ore exclusiv online. Direcția de Sănătate Publică s-a gândit să propună această măsură extremă, pe lângă alte restricții. 

La nivelul județului Buzău, bilanțul ultimelor două săptămâni, potrivit datelor centralizate de DSP, arată un număr de 60 de decese în rândul pacienților infectați și peste 3000 de îmbolnăviri COVID.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Cultura

‘’Măi române, românaș’’

26.11.21 19:45 Ultima modificare 26.11.21 19:10

‘’Ceata lui Ioniță’’ ne dăruiește un spectacol inedit de Ziua Națională! Diana Ioniță a pregătit alături de elevii ei o surpriză pentru a ne aduce…

Educatie

“Nu mai jucați ping-pong cu educația!”

24.11.21 19:45 Ultima modificare 24.11.21 19:36

Consiliul Elevilor spune stop joc! Reprezentanții școlilor din România cer autorităților să nu mai joace ping-pong cu educația și au lansat o petiție ce urmează…