Cea mai neagră săptămână: 18 decese și aproape 165 de cazuri noi de COVID

Cea mai neagră săptămână: 18 decese și aproape 165 de cazuri noi de COVID

Județul Buzău a traversat săptămâna cu cel mai negru bilanț înregistrat de la începutul pandemiei. În ultimele șapte zile, DSP a raportat un număr record de decese în rândul pacienților cu coronavirus, dar a anunțat și o cifră record de noi îmbolnăviri. De câteva zile, în municipiul Buzău au fost impuse noi restricții anti-COVID.

La poarta de intrare și în curtea Spitalului Județean se pot observa efectele numeroaselor cazuri de coronavirus, într-o perioadă în care evoluția epidemiologică pune din nou presiune pe sistemul sanitar.

În ultimele 24 de ore, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Buzău s-au înregistrat 69 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Pacienții au vârste cuprinse între 2 și 98 de ani.

Statistica de astăzi vine după ce județul Buzău a traversat, săptămâna trecută, cea mai neagră perioadă de la începutul pandemiei. 18 decese în rândul pacienților internați cu coronavirus și aproape 850 de noi îmbolnăviri de COVID au fost înregistrate în această perioadă. Cu o medie zilnică de peste 100 de cazuri, județul Buzău a ajuns la peste 1300 de cazuri active la momentul de față, cu o rată de incidență de aproape 3 la mia de locuitori. Bilanțul de până acum al pandemiei, arată peste 12.800 de îmbolnăviri și 480 de decese, în județul nostru.

Reamintim că, de vineri, municipiul Buzău a intrat într-un scenariu cu noi restricții, din cauza numărului mare de îmbolnăviri. Astfel, certificatul verde va fi permisul de acces la restaurante și cinema, dar sunt în vigoare și alte restricții la evenimente private, de limitare a numărului de participanți. Potrivit hotărârii luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă.

Accesul este condiționat de certificatul verde, pe care îl pot prezenta persoanele care au fost vaccinate anti-COVID sau care au trecut prin boală. Nunțile și botezurile pot fi organizate cu un număr de maximum 200 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp, iar petrecăreții să fie ori vaccinați, ori să aibă un test negativ.

În momentul de față, rata de infectare din orașul Buzău este de peste 4,5 cazuri la mia de locuitori, fiind active peste 600 de îmbolnăviri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și