Pentru tinerii care își doresc, încă din copilărie, să îmbrace uniforma de polițist sau pentru cei care acum vor să descopere această profesie, polițiștii buzoieni au organizat, joi, la Muzeul Județean, o activitate de informare și promovare a acestei meserii. Despre cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au aflat elevii din anii terminali ai mai multor licee din Buzău.
În cadrul întâlnirii, adolescențior le-a fost explicat faptul că polițistul are principala menire să lupte împotriva criminalității și infracțiunilor, scopul esențial fiind asigurarea securității cetățenilor.
Șeful Poliției buzoiene, Laurențiu Pantazi, fost polițist sub acoperire, infiltrat în cadrul unor grupări de traficanți, a povestit despre începuturile sale în această profesie.
Despre cum pot reuși prin muncă și perseverență, le-a vorbit elevilor și celebrul pugilist de categorie grea, Bogdan Dinu, luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău.

Despre munca în cadrul Poliției Rutiere a vorbit comisarul șef Gheorghe Colăcel, ofițer cu vechime de 20 de ani în acest serviciu.

La finalul activității, elevilor le-au fost prezentate tehnica și dotările diverselor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Evenimentul de ieri a avut loc în contextul în care, în perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău primește cereri de înscriere pentru trei dintre unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, perioada de recrutare fiind în plină desfășurare.


