Cazul șocant din Căldărăști. Tâlhărie urmată de moartea victimei

Cazul șocant din Căldărăști. Tâlhărie urmată de moartea victimei

Oamenii din localitatea Călădărăști sunt șocați după ce un sătean de 81 de ani a fost ucis în timp ce se afla la tăiat vița-de-vie. Cadavrul a fost găsit doar cu șosetele în picioare și cu multe răni. Acuzați de tâlhărie urmată de moartea victimei sunt trei copii din sat, cel mai mic, de nouă ani, iar cel mai mare, de 15 ani.

Întâmplarea, parcă desprinsă din filmele de groază, a avut loc joi seară, în afara localității Căldărăști, sat din componența orașului Pogoanele. Victima este nea Samoilă, așa cum îi spuneau apropiații, fost angajat la CFR în Pogoanele. Trecuse pe la un magazin din sat după care a revenit printre butucii de vie, unde lucrase toată ziua. A fost atacat la un moment dat de către cei trei puștani, care l-ar fi urmărit pe bătrân de la barul din sat.

Trupul fără suflare al octogenarului a fost descoperit a doua zi, de un sătean care mergea să-și muncească via. De la el s-a aflat în tot satul că nea Samoilă ar fi fost omorât în bătaie și lăsat fără haine.

Mai târziu s-a dus vestea că bătrânul ar fi murit după ce ar fi fost tâlhărit de trei copii din sat, pe care o cameră de supraveghere de la un grajd i-ar fi înregistrat mergând după bătrân. Rudele victimei sunt încă în stare de șoc.

Bicicleta pentru care octogenarul a fost torturat a fost găsită în curtea puștiului de 15 ani.

Minorii sunt asistați la anchetă de către reprezentanții Protecției Copilului Buzău.
Cei trei copii bănuiți că i-au provocat moartea bătrânului de 81 de ani provin din familii sărmane, beneficiare de ajutor social. Băiatul de 15 ani a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă din Buzău, pentru expertiză, iar ceilalți doi au ajuns într-un centru de primire în regim de urgență al Protecției Copilului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și